Joi, 14 Decembrie 2017
 

tce

Created on Thursday, 30 November 2017 / Politic
Tags: psd, alde, pnl, pmp, catalina pozianu, consiliul local, adrian dobre, greva tce
Consilierii locali din partea PSD, ALDE și ai PNL, dar și primarul Adrian Dobre, au fost mai preocupaţi să se atace reciproc, în spațiul public, decât să rezolve problemele care au dus la declanșarea grevei ... [ +++ ]
Created on Thursday, 30 November 2017 / Actual
Tags: transport in comun, program, trasee, tce ploiesti, 1 decembrie
Consiliul Local Ploiești a adoptat, miercuri, în cadrul unei ședințe de îndată, proiectul de hotărâre privind eșalonarea datoriilor TCE Ploiești. Joi dimineață, mijloacele de transport în comun circulă, ... [ +++ ]
Created on Wednesday, 29 November 2017 / Administraţie
Tags: greva, tce, protest, transport in comun, datorii
Autobuzele, tramvaiele și troleibuzele nu au ieșit nici miercuri dimineață pe traseele din Ploiești, angajații TCE continuând protestul spontan declanșat moercuri după-amiază.   Sindicaliștii ... [ +++ ]
Created on Wednesday, 29 November 2017 / Actual
Tags: sindicat, transportatori, tce, greva
Liderul Sindicatului Liber al Transportatorilor Profesioniști din Ploiești a lansat, marți seară, un apel către angajații Transport Călătri Express.   Nicolae Suditu le-a cerut sindicaliștilor ... [ +++ ]
Created on Tuesday, 28 November 2017 / Administraţie
Tags: tce ploiesti, greva, sindicat, datorii, consiliul local
Ședința Consiliul Local Ploiești de marți după-amiază s-a lăsat cu scandal, îndată ce aleșii au ajuns la proiectul care făcea referire la eșalonarea datoriilor de peste 5 milioane de lei pe care Transport ... [ +++ ]
Created on Thursday, 09 November 2017 / Administraţie
Tags: greva japoneza, transport in comun, tce ploiesti
Angajații TCE reiau protestele, de joi. Nu că ar fi fost întrerupte multă vreme. Sindicaliștii nu au ajuns la un numitor comun cu administrația locală, în privința unor soluții pentru situația în care ... [ +++ ]
Created on Monday, 23 October 2017 / Administraţie
Tags: transport in comun, tce ploiesti, gratuit
Acordarea gratuității la transportul în comun, pentru elevi, vine cu anumite condiții, la Ploiești. Beneficiarii trebuie să prezinte o serie de documente ca să intre în posesia abonamentelor care le permit ... [ +++ ]
Created on Sunday, 22 October 2017 / Actual
Tags: tce, protest, prefectura prahova
Sindicaliștii din cadrul Transport Călători Express Ploiești au anunțat că se vor alătura luni, în fața Prefecturii Ploiești, protestului declanșat de Blocul Național Sindical (BNS), oamenii fiind nemulțumiți ... [ +++ ]
Created on Thursday, 31 August 2017 / Administraţie
Tags: greva, tce, transport in comun, protest spontan, subventie, aviz lgealitate, consiliul local ploiesti
Pentru a doua oară în acest an, mijloacele de transport în comun nu au mai circulat, miercuri după-amiază. Blocajul s-a creat după ce proiectul de pe ordinea de zi a Consiliului Local, privind subvenția ... [ +++ ]
Created on Wednesday, 05 July 2017 / Administraţie
Tags: concedieri, disponbilizari, tce, psd
Consilierii locali din partea PSD se declară categoric împotriva concedierilor, la nivelul Transport Călători Express Ploiești, și propun la schimb o altă soluție, ca punct de plecare într-un plan de redresare ... [ +++ ]
Created on Friday, 30 June 2017 / Știri locale
Tags: traeu, 2 barat, tce ploiesti, suspendare
Călătorii care utilizează autobuzele de pe traseul TCE 2barat vor fi nevoiți ca, de luni, să parcurgă această rută cu două autobuze. Începând de luni, 3 iulie, mijloacele de transport în comun nu vor mai ... [ +++ ]
Created on Friday, 23 June 2017 / Știri locale
Tags: politia locala ploiesti, catuse, scandal, bilet, tce
Dezbatere intensă, în ultimele ore, pe rețelele de socializare, după postarea unei înregistrări făcute joi de un ploieștean, în centrul municipiului. În imagini este surprins momentul în care o tânără ... [ +++ ]
Created on Monday, 12 June 2017 / Știri locale
Tags: greva japneza, tce ploiesti, angajati, troleibuze, transport calatori express
Un nou protest a fost declanșat, luni dimineață, de angajații Transport Călători Express Ploiești, revoltați, de această dată, după ce în spațiul public s-a vehiculat ideea privind renunțarea la troleibuzele ... [ +++ ]
Created on Friday, 26 May 2017 / Administraţie
Tags: tce ploiesti, transport public, meci, trasee deviate
Mai multe stații de transport public vor fi desființate și câteva trasee operate de Transport Călători Express Ploiești vor fi modificate sâmbătă, din cauza meciurilor care vor avea loc pe stadionul "Ilie ... [ +++ ]
Created on Tuesday, 18 April 2017 / Administraţie
Tags: tce, greva, sindicat, misca
Sindicaliștii TCE s au decis să amâne greva generală anunțată inițial pentru ziua de mâine (miercuri). Vineri, la sediul Prefecturii Prahova, va avea loc o întâlnire foarte importantă la care vor participa ... [ +++ ]
Created on Thursday, 13 April 2017 / Administraţie
Tags: tce, greva, misca, ploiesti
Anunțată de data asta, cea de-a doua grevă a angajaților TCE în mai puțin de o lună a lăsat totuși destui ploișteni sau navetiști în stații. Să se încălzească la soare... În jurul orei 10, la mijlocul ... [ +++ ]
Created on Wednesday, 12 April 2017 / Știri locale
Tags: tce ploiesti, greva, transport in comun
Angajații de la TCE abandonează lucrul joi, între orele 9 și 11. Niciun mijloc de transport nu va circula în Ploiești în intervalul menționat. Protestul survine ca urmare a nemulțumirii sindicaliștilor ... [ +++ ]
Created on Monday, 03 April 2017 / Administraţie
Tags: ploiesti, buget 2017, csm, tce, aviz, consiliul local, sedinta
Timp de peste șase ore ore, ședința extraordinară rezervată aprobării bugetului Ploieștiului a fost un dialog al surzilor. Sau, mai bine spus, un dialog cu surzii. Din clopotul de sticlă sub care s-au ... [ +++ ]
Created on Friday, 31 March 2017 / Administraţie
Tags: scandal, tce ploiesti, primaria, proiect, bani, cheltuieli
... privind acordarea sumelor, care a primit inițial aviz negativ de la Economic și Juridic, să fie introdus pe ordinea de zi. Pe timpul ședinței CL, afară, în fața Palatului Adminsitrativ, aproximativ 200 ... [ +++ ]
Created on Wednesday, 29 March 2017 / Administraţie
Tags: tce ploiesti, greva generala, majorare salarii, angajati
Din discuțiile purtate cu conducerea, reprezentanții angajaților TCE Ploiești nu renunță majorarea salariilor în două tranșe de câte 150 de lei. Cum compania de transport în comun aflată în subordinea ... [ +++ ]
Page 1 of 3