Miercuri, 18 Octombrie 2017
 

100 de ani de la bătălia de la Mărășești, cea mai importantă victorie defensivă a Armatei Române

Written by Ioana Popa  | Created on Sunday, 06 August 2017 15:42  |  Category: Actual

În vara anului 1917, la Mărăști, pentru prima oară după 11 luni de la intrarea României în război, soldaţii Armatei 2 conduse de generalul Averescu au văzut cum inamicul fuge speriat din faţa lor. A fost, așa cum avea să consemneze Alexandru Averescu, „prima victorie adevărată din istoria Armatei Române moderne". Şi dacă bătălia de la Mărăști a fost prima victorie adevărată, bătălia de la Mărășești a fost cea mai importantă „victorie defensivă" dată de Armata Română în Primul Război Mondial.

A fost „micul nostru Verdun" și a devenit rapid un simbol al curajului și al sacrificiului soldatului român, scrie Historia, amintind apoi de faptele de vitejie în luptele corp la corp date de soldaţii români și în timpul bătăliei de la Oituz, care aveau să spele definitiv rușinea înfrângerilor din 1916.
Bătălia de la Mărășești (6-16 august 1917) a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial, iar în cele 10 zile și-ar fi pierdut viața 21.000 de soldați români și 480 de ofițeri. A fost o operațiune complexă, de apărare și menținere a liniei frontului punctată cu numeroase riposte ofensive din partea românilor, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție revoluționară. "Rezistența dușmanului, în special a românilor, a fost neobișnuit de dârză și s-a manifestat prin 61 de contraatacuri ... în decursul celor 14 zile de luptă. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta", consemna generalul german Curt von Morgen, comandantul Corpului I de Rezerva, consemna în memoriile sale.
De această luptă se leagă multe nume întipărite adânc în conștiința românească, iar dintre acestea le amintim pe ale Ecaterinei Teodoroiu, capitanului Grigore Ignat și generalului Eremia Grigorescu. Tot atunci, expresia rostită în cor, "Pe aici nu se trece", a devenit un simbol al unuia dintre cele mai importante episoade din istoria românilor.
Duminică, eroii români au fost comemorați la Mărășești, printr-o ceremonie la care au participat președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose.