Doi tineri din Prahova sunt suspecţi de infectare cu coronavirusul COVID-19 care provoacă panică la nivel mondial. Acestora li s-au prelevat probe, trimise la Bucureşti pentru analize. Pentru a preveni o răspândire a virusului, 200 de persoane din judeţ sunt izolate la domiciliu, după ce au călătorit recent în zone afectate de epidemie sau au intrat în contact cu persoane venite de acolo.

 

Şeful Direcţiei de Sînătate Publică Prahova, Dan Ioniţă, a confirmat oficial, joi, că în judeţ sunt "aproximativ 200 de persoane în autoizolare voluntară la domiciliu şi două cazuri suspecte".

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 de ani, aflat la rândul său în auoizolare, care a acuzat dureri musculare, fără febră sau alte simptome, si o tânără de19 ani, care plecase în Italia vineri, 21 februarie, şi a revenit în ţară pe 24. Aceasta prezenta unele simptome asociate îmbolnăvirii dinainte de plecare, a mai anunţat reprezentantul DSP Prahova, care a precizat că fata a fost transportată la secţia externă de boli infecţioase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, unde a fost izolată şi i s-au recoltat probe, trimise pentru analiză la laboratorul de la "Matei Balş".

Alertă în Ploieşti

De zile bune, autorităţile locale şi judeţene discută despre planuri de măsuri şi modalităţi de a preveni răspândirea coronavirusului, precum şi a gripei de sezon sau a altor infecţii respiratorii, stabilind, printre altele, interzicerea vizitelor în spitale sau amplasarea de dispensere cu soluţii dezinfectante.

Inclusiv la intrarea în Palatul Administrativ din Ploieşti au apărut materiale de dezinfecţie, în contextul în care preşedintele Consiliului Judeţean anunţa că acest lucru va fi extins şi la toate muzeele din subordinea instituţiei, iar reprezentanţii Primăriei Ploieşti au urmat exemplul. În şedinţa de astăzi a Consiliului Local Ploieşti, primarul Adrian Dobre a propus alocarea unei sume de 100.000 de lei, din fondul de rezervă al bugetului, pentru achiziţia de substanţe pentru dezinfectarea mâinilor şi a băncilor în toate unităţile de învăţământ.

Tot în şedinţa de joi a Consiliului Local, alesul PNL Gheorghe Sârbu a declarat că are cunoştinţă de un număr foarte mare de romi originari din cartierul Bereasca reveniţi de câteva zile acasă, după ce fuseseră în Italia. Consilierul a declarat că nu ştie în ce regiuni italiene locuiseră aceştia, dar că foarte probabil ei au intrat în ţară cu maşinile personale, el solicitând ca Primăria şi Regia de Servicii Publice să ia măsuri suplimentare pentru asigurarea curăţeniei în acest cartier. Consilierul PNL a fost ironizat de reprezentanţii PSD, care i-au transmis că asigurarea curăţeniei ar trebui să fie o prioritate pe tot parcursul anului, nu doar când sunt ameninţări de viroze, amintindu-i şi că mesajele prin care se recomandă o igienă adecvată pentru evitarea îmbolnăvirilor se referă la igiena personală şi mai puţin la igienizarea străzilor.

Joomla SEF URLs by Artio