Conducerea Primăriei Ploieşti anunţă măsuri pentru combaterea răspândirii gripei în unităţile de învăţământ şi vine cu sfaturi, după ce, potrivit cifrelor comunicate de autorităţi, în creşele şi grădiniţele din municipiu au fost confirmate în această săptămână patru cazuri de îmbolnăviri la copii.

Viceprimarul Cristian Ganea a organizat vineri o conferinţă de presă, în care a transmis un mesaj pentru părinţi şi a anunţat că la nivelul unităţilor de învăţământ din municipiu au fost confirmate patru cazuri de gripă. Este vorba despre doi copii de la Creşa nr. 23, unul de la Creşa nr. 10 şi unul la Grădiniţa "Sf. Mihail şi Gavril", toate confirmate în această săptămână, potrivit declaraţiilor viceprimarului. Acesta a anunţat că autorităţile intenţionau să propună suspendarea cursurilor în aceste unităţii, însă joi oricum a fost zi liberă iar între timp autorităţile centrale au decis ca nici vineri să nu se înveţe în ţară. Mergând pe principiul că prevenţia este mai eficientă decât tratarea, autorităţile ploieştene mai anunţă că profită de aşa-zisa minivacanţă şi au intensificat acţiunile pentru dezinfecţia acestor spaţii, făcute fie în regie proprie, de fiecare unitate, fie cu ajutorul Coral Impex, operatorul contractat de municipalitate pentru deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie.

"Am dorit, ca municipalitate, să informăm în continuare cetăţenii ploieşteni. Nu putem vorbi încă despre o epidemie de gripă, dar, fiind sezonul virozelor şi infecţiilor respiratorii, se pare că foarte multă lume s-a speriat. Anul trecut au fost peste 150 de cazuri de gripă la nivel de ţară, acum vedem la televizor că sunt peste 4.500 şi aproximativ 30 de decese anunţate aseară. La nivel de oraş, până în această dimineaţă ştiam că sunt patru cazuri de gripă raportate la nivelul unităţilor de învăţământ. Am discutat cu colegii mei de la Regia Autonomă de Servicii Publice şi i-am rugat să ia toate măsurile necesare pentru a începe dezinfecţia. Există un program care deja a început. Creşele, grădiniţele, şcolile trebuie dezinfectate. Am să rog părinţii, dacă văd situaţii în care copiii au febră sau tuşesc, ar fi bine să îi ţină acasă, chiar dacă va începe şcoala de luni. Ar fi foarte indicat să nu intre în aglomerări de persoane", a declarat Cristian Ganea, viceprimarul municipiului Ploieşti, în cadrul conferinţei organizate vineri la sediul instituţiei.

Întrebat dacă săptămâna viitoare se va învăţa în Ploieşti, viceprimarul a mai precizat că decizia poate fi luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean sau, în anumite situaţii, direct la nivel guvernamental, precizând că până acum n-a fost comunicată o măsură în acest sens, dar că există discuţii cu privire la organizarea unei şedinţe între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei.

Joomla SEF URLs by Artio