Opt persoane, dintre care patru cetățeni olandezi, au fost implicate într-un accident groaznic petrecut duminică după-amiază pe DN 1, în dreptul localității Breaza. Traficul în zonă a fost deviat prin Cornu, respectiv Breaza, șoseaua fiind blocată total, pentru intervenția echipajelor de urgență.

Accidentul s-a produs în jurul orei 15.30, din câte se pare în urma unei intrări pe contrasens. Trei mașini au fost implicate. La fața locului au ajuns echipaje de la ambulanță, dar și numeroase forțe din partea ISU Prahova: 26 de pompieri cu trei descarcerări, trei ambulanțe SMURD, o autospecială de transport persoane și victime multiple și o autospecială de lucru, pentru asigurarea zonei.

Trei dintre victime au fost găsite încarcerate, iar două dintre ele, cetățeni străini, erau în stop cardio-respirator, în scurt timp medicii pronunțând decesul acestora. Este vorba despre o femeie de 45 de ani și un bărbat de 39 de ani. Printre răniți se numără trei femei cu vârste între 20 și 51 de ani și trei bărbați cu vârste între 20 și 50 de ani, toți cu traumatisme multiple, iar unii în stare gravă. Foto: ISU Prahova

Joomla SEF URLs by Artio