accident politiaDouă mașini au fost implicate, luni dimineață, într-un accident petrecut în jurul orei 5.00, pe DN 1B, în zona localității prahovene Albești.

 

IJP Prahova a anunțat că în cele două autovehicule se aflau cinci persoane. Din fericire, a fost vorba despre o singură victimă, rănită ușor. Însă conducătorul auto care a provocat evenimentul a părăsit locul accidentului. Oamenii legii l-au depistat, în scurtă vreme, într-o benzinărie, unde au aflat și de ce acesta s-a grăbit să dispară. Testarea cu etilotestul a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0.23 mg alcool pur în aerul respirat. Mai mult, acesta avea permisul anulat și conducea o mașină cu numere de înmatriculare expirate.

Din primele cercetări, accidentul s-ar fi petrecut pe fondul nepăstrării distanței în mers.

Șoferul vinovat are 34 de ani și este din Buzău.

Din cauza evenimentului, traficul în zonă s-a derulat alternativ, pe un sens, până în jurul orei 8.00.

Joomla SEF URLs by Artio