Trei vehicule, inclusiv o ambulanță, au fost implicate joi, în jurul orei 11.30, într-o tamponare petrecută pe DN 1B.

 

Potrivit IJP Prahova, în accidentul care a avut loc în zona localității Albești-Paleologu au fost implicate trei vehicule, inclusiv o ambulanță care, din fericire, la acel moment, nu transporta pacient.

Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale, menționează sursa citată.

Cel mai probabil, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță între vehicule.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio