Peste 650.000 de prahoveni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, astăzi, pentru alegerile europarlamentare şi referendumul pe teme de justiţie. În prima parte a zilei, prezenţa la urne a fost una peste aşteptări, lucru confirmat atât de statistica oficială transmisă de Biroul Electoral Central, cât şi de cozile formate la intrarea în mai multe secţii de vot din Ploieşti.

La ambele secţii de vot amenajate în clădirea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului s-au format cozi, la orele prânzului. În jurul orei 11.00, spre exemplu, în dreptul intrării principale erau peste 20 de oameni care îşi aşteptau rândul să voteze, la secţia amenajată în holul principal al imobilului (foto). La intrarea secundară din clădirea DGASPC, cea dinspre Şoseaua Vestului, unde este amenajată o altă secţie de vot, erau de asemenea peste 10 persoane în aşteptare.

Tot în zona de vest a Ploieştiului, la Şcoala "George Emil Palade", la cel puţin una dintre cele patru secţii existente în incintă era de asemenea aglomeraţie la intrare.

Pe acelaşi subiect: 

La europarlamentare s-au înregistrat, în ultimul deceniu, cele mai scăzute prezenţe la vot din România, excluzând din acest calcul diversele referendumuri organizate de-a lungul timpului. Astăzi se observă, totuşi, o creştere a prezenţei faţă de precedentele alegeri europarlamentare, însă fără a fi semnale clare că s-ar putea depăşi cifrele care se înregistrează de regulă la prezidenţiale ori la locale.

Joomla SEF URLs by Artio