Noile amenzi valabile pentru apelarea abuzivă a numărului 112 sunt în vigoare din 3 octombrie. Poliția Română a emis o informare în care pune accent pe situațiile care reprezintă o urgență și cele pe care legea nu le consideră astfel.

 

Începând de joi, 3 octombrie, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu  amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei, au reamintit reprezentanții IGPR. De asemenea, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei, subliniază aceștia, arătând că oamenii ar trebui să fie conștienți că un apel fals poate împiedica sau întârzia salvatorii să ajungă la o persoană care chiar are nevoie de ajutor, în momente în care un minut poate face diferența între viață si moarte!

În sensul legii, alertarea falsă este utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție (structurile autorităților administrației publice, care au rolul de intervenție imediată pentru soluționarea urgențelor în domeniile ambulanței, serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare - S.M.U.R.D., poliției, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum și alte structuri) în mod nejustificat.

Numărul de urgență 112 este gratuit și poate fi apelat din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, în caz de accidente de aviație/la metrou/feroviare/cu victime, persoane blocate/navale/montane/în peșteri, canioane/determinate de factori de mediu, avarii sau accidente industriale, explozii, incendii, arsuri termice/electrice/chimice, cutremure, fenomene hidrologice/meteo periculoase, fulgerați/trăsniți, persoane căzute în locuri publice, conflicte și agresiuni fizice, tâlhării, furturi, folosirea armamentului, persoane dispărute/găsite etc.

Polițiștii atrag atenția că "nu reprezintă o urgență: accidentele rutiere fără victime(tamponări), aflarea datei și a orei, aglomerarea traficului, încărcarea cartelelor de telefoane mobilă, inundație în apartament sau subsolul blocului, pierderea sau găsirea de obiecte personale, solicitarea de informații despre numărul de telefon, emitere cărții de identitate, pașaportului, cazierului, despre trafic sau programul instituțiilor publice etc."

Joomla SEF URLs by Artio