Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că, la jumătatea lunii viitoare, va organiza la nivel național, prin agențiile locale, bursa generală a locurilor de muncă, eveniment anual menit să vină în sprijinul persoanelor care caută să se angajeze și cărora le facilitează, astfel, contactul cu societățile comerciale care au posturi disponibile.

Bursa generală a locurilor de muncă organizată de ANOFM va avea loc pe 12 aprilie. Evenimentul se va derula simultan la nivelul tuturor celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, adresându-se tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung.

"Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă. Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, sau le pot transmite pe adresele de e-mail ale instituţiilor din subordinea ANOFM", au transmis reprezentanții agenției.

Locaţiile de desfăşurare a evenimentului, programul, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii vor fi publicate în următoarele săptămâni.

În mod obișnuit, în Prahova, bursa este organizată, simultan, la Ploiești și Câmpina.

Participarea la acest eveniment este gratuită.

Joomla SEF URLs by Artio