Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au făcut publice, marți, concluziile anchetei disciplinare derulate în urma dezvăluirilor privind tratamentul inuman aplicat copiilor de la Complexul "Sf. Andrei" de angajați ai centrului.

DGASPC arată, în informarea transmisă marți, că "a fost finalizat raportul de cercetare al Comisiei constituită la nivelul D.G.A.S.P.C. Prahova, care a realizat cercetarea disciplinară cu privire la modul de organizare și desfășurare a activității în cadrul Complexului de Servicii Comunitare «Sf. Andrei» Ploiești", etapă în urma căreia "s-a dispus sancționarea disciplinară a șefului de complex și a coordonatorului personalului de specialitate din cadrul Complexului. Având în vedere situația existentă, a fost numită o altă persoană în funcția de șef de complex și s-au luat măsuri pentru reducerea numărului de beneficiari și reorganizarea grupelor de copii, precum și pentru o nouă organizare a activității personalului, astfel încât să se asigure continuitatea și desfășurarea corespunzătoare a tuturor serviciilor acordate la nivelul Complexului".

De asemenea, prin Dispoziția directorului executiv al D.G.A.S.P.C. Prahova a fost constituită o echipă multidisciplinară, care a realizat evaluarea copiilor din cadrul Complexului de Servicii Comunitare ”Sf. Andrei” din Ploiești, urmând ca, pe baza raportului de evaluare întocmit, să se propună măsurile corespunzătoare pentru asigurarea îngrijirii și asistenței de specialitate pentru toți beneficiarii.

"Având în vedere acțiunile desfășurate de către organele de poliție și decizia instanței de judecată cu privire la persoanele cercetate, D.G.A.S.P.C. Prahova a aplicat măsurile legale corespunzătoare prevăzute de art. 102 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și a emis dispoziții de suspendare de drept a contractelor de muncă pe perioada arestului preventiv/controlului judiciar, conform prevederilor art. 50 lit. (g) din Codul Muncii, respectiv art. 52 alin. 1 lit. c1 din Codul Muncii coroborat cu art. 102 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. De asemenea, menționăm că la nivelul instituției s-a demarat procedura de ocupare a postului de medic primar prevăzut în organigrama Complexului de Servicii Comunitare «Sf. Andrei» Ploiești și se fac demersuri pentru încheierea unui contract de colaborare cu un medic specialist neuropsihiatrie, precum și pentru angajarea de personal de îngrijire pentru posturile devenite vacante în urma demisiilor  înregistrate în cursul lunii noiembrie 2018", a mai informat conducerea DGASPC Prahova.

11 persoane au fost reținute de procurori, în urmă cu o lună, iar unele dintre ele au fost plasate în arest preventiv în ancheta care vizează abuzuri de neînchipuit la care erau supuși beneficiarii centrului, o unitate destinată copiilor cu dizabilități (VEZI DETALII).

Cercetările au fost demarate, se pare, după ce, cu luni în urmă, în spațiul public au apărut discuții în care două angajate ale centrului descriau unele dintre tratamentele înfiorătoare la care erau supuși minorii (VEZI DETALII). Ulterior, ancheta nu numai că a confirmat acele dezvăluiri, dar a scos la iveală că fenomenul era unul amplu. Se pare că unii angajați utilizau un limbaj trivial, adresând copiilor expresii jignitoare și amenințări. Mai mult decât atât, unii dintre copii ar fi  fost loviți cu brutalitate, cu pumnii și picioarele, iar alții erau lăsați nesupravegheați, deși centrul găzduiește minori cu nevoi speciale, care necesitau supraveghere.

Joomla SEF URLs by Artio