Echipele APA NOVA Ploiești vor interveni, în noaptea de miercuri spre joi, pentru remedierea unei avarii la o conductă de distribuție a apei potabile în partea de vest a Ploieștiului. Prin urmare, timp de două ore, consumatorii din cartierul 9 Mai nu vor avea apă la robinet.

Comunicatul APA NOVA Ploiești:

"Joi, 15 noiembrie, APA NOVA Ploieşti va întrerupe alimentarea cu apă potabilă, între orele 00:00 - 02:00, în cartierul 9 Mai (străzile Libertăţii, Domnişori, Padina, Aleea Strungă, Frăsinet, Vitioarei, Aleea Arnăuţi, Aleea Târgșor, Vornicei, Muscel, Aleea Someș, Sondelor, Făget, Lunca Prutului, Jepilor, Daliei, Murelor, Caşin, Granitului, Răzoare, Arhimede, Baiului, Ineu, Motrului, Tribunei, Mărăşeşti - numerele impare de la nr. 185 la 307 şi blocul 163, Eroilor - numerele pare de la nr. 2 la nr. 48, Punctele termice 1, 2, 3, 4, 5, 6 din cartierul 9 Mai, Spitalul CFR), în cadrul operaţiunii de remediere a unei avarii la conductă de distribuţie a apei potabile din zonă.

Ne cerem scuze clienţilor pentru disconfortul creat, dar aceste lucrări sunt indispensabile pentru activitatea de exploatare a serviciului public de alimentare cu apă potabilă. Eventualele reclamaţii şi solicitări de informaţii suplimentare se pot face 24 de ore din 24 la Centrul de apel al APA NOVA Ploieşti, la numărul de telefon 0800 800 923 (apel gratuit) apelabil din reţeaua Telekom România, iar din alte reţele de telefonie fixa sau mobila la numărul 0244 407630 (apel taxabil)".

Joomla SEF URLs by Artio