Pe rețelele de socializare apar tot mai multe mesaje din partea familiilor pacienților infectați cu coronavirus, aflați în stare gravă, care caută donatori de plasmă în rândul persoanelor vindecate.

 

Un astfel de mesaj a fost publicat, în ultimele ore, și de fiica unei paciente internate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Aceasta cere sprijin pentru găsirea unui donator de plasmă.

"Din păcate, mama mea a fost diagnosticată cu Covid-19, fiind internată la secţia de Terapie Intensivă Covid a Spitalului Judeţean Ploieşti, Prahova.

Avem nevoie de donatori de plasmă.

Cei care doresc să ne ajute atât pe noi, dar şi alţi bolnavi aflaţi în aceeaşi situaţie cu mama mea, pot lua legătura cu Centrul de Transfuzie al Spitalului Judeţean. Cu cât mai mulţi donatori, cu atât mai multe şanse ca eu să-mi revăd mama mai repede.

Dacă aveţi cunoştinţe diagnosticate şi vindecate de Covid-19, un share m-ar ajuta foarte mult.

Mă puteţi contacta oricând pe Messenger în cazul în care doriţi mai multe detalii. Vă mulţumesc anticipat!

L.E.: Condiţiile de donare sunt: să aibă un test pentru Covid negativ şi să fi trecut minim 14 zile de la acest test.

L.E.2: puteţi dona oriunde în ţară, specificând că donaţi pentru Moiceanu Florina, Spitalul Judeţean Prahova", este mesajul scris de fiica pacientei pe pagina sa Facebook.

Joomla SEF URLs by Artio