După problemele apărute la finalul săptămânii trecute cu privire la alimentarea cu apă din Ploieşti, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a interzis consumul apei de la robinet în unităţile de învăţământ. Într-o adresă oficială transmisă către Inspectoratul Şcolar Judeţean, DSP recomandă ca elevii sau preşcolarii şi cadrele didactice să folosească apa din reţea doar pentru "evacuarea apelor uzate fecaloid-menajere".

DSP Prahova aminteşte, în mesajul oficial, că interdicţia a fost impusă sâmbătă, pentru consumatorii branşaţi la reţea în zonele Albert, Nord, Republicii, străzile Gheorghe Doja şi Splaiului şi în zona dintre străzile Zidari şi Deltei. "Această interdicţie de consum al apei se va menţine, în continuare, până la confirmarea încadrării apei furnizate în parametrii de potabilitate în zonele afectate, iar consumatorii din aceste zone vor respecta interdicţia de consum pentru a fi evitat riscul de apariţie a bolilor", a mai precizat Direcţia de Sănătate Publică.

Pe acelaşi subiect: DSP a interzis consumul de apă de la robinete în mai multe zone din Ploieşti. Măsura se aplică şi luni

"Elevii, preşcolarii şi angajaţii din unităţile de învăţământ din zona afectată vor folosi apa plată îmbuteliată sau apa potabilă furnizată cu cisterna de SC Apa Nova Ploieşti. Apa din reţelele interioare ale unităţilor de învăţământ va putea fi folosită doar pentru evacuarea apelor uzate fecaloid-menajere", se mai arată în mesajul transmis către ISJ Prahova.

Citiţi şi: 

DSP mai aminteşte că primele rezultate la analizele privind calitatea apei din reţea vor sosi marţi.

Joomla SEF URLs by Artio