Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică pentru întreaga ţară. Avertizarea ANM intră în vigoare sâmbătă la ora 13.00 şi va fi valabilă până luni seara.

 

Pentru astăzi şi noaptea de sâmbătă spre duminică, ANM anunţă că instabilitatea atmosferică se va accentua, în nord-vestul, vestul și local centrul țării, precum și în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, iar la noapte și în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului. Duminică (14 iulie), manifestările instabilității atmosferice vor cuprinde majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul extrem, iar luni (15 iulie) se vor semnala cu precădere în jumătatea estică a țării.

Astfel, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40...50 l/mp, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Joomla SEF URLs by Artio