Miercuri a avut loc proba la alegere a profilului și specializării, în cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2020, testare la care, în Prahova, s-au înscris 968 de candidați.

 

Rata de prezență, în județ, a fost de aproape 82% la testarea de ieri. Spre deosebire de primele probe, însă, de această dată, niciun candidat nu a mai fost prins încercând să copieze.

"La a treia probă scrisă a examenului național de bacalaureat (sesiunea august - septembrie 2020), proba la alegere a profilului și specializării - E.d), desfășurată astăzi, 26 august 2020, în județul Prahova, au participat 790 de candidați, din 968 înscriși. Cele mai multe lucrări,482, au fost la biologie iar 143 de candidați au susținut proba la logică.

Nu s-au prezentat 178 de candidați. Nu au fost candidați eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Nu au existat candidați cu temperatura peste 37,3 ̊C sau în izolare la domiciliu. Un candidat se află în carantină și nu a participat la probă", au precizat reprezentanții ISJ Prahova.

Până pe 1 septembrie, inclusiv, va avea loc echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale, iar primele rezultate vor fi anunțate pe 2 septembrie.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 5 septembrie.

Joomla SEF URLs by Artio