politia locala1Un băiat din Ploiești a rămas, duminică, fără telefonul mobil, în timp ce se afla într-un loc de joacă din zona de sud a Ploieștiului.

Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în parcul de pe str. Mihai Eminescu. "În cursul serii de duminică, 13 mai 2018, în jurul orei 19.30, un echipaj mobil al Poliției Locale Ploiești, care se afla în timpul executării serviciului de patrulare, a observat pe strada Bobâlna o persoană de sex feminin însoțită de un minor, ce se aflat într-o vădită stare de agitație. Aceasta le-a relatat faptul că fiului său i-a fost furat telefonul mobil marca iPhone, în timp ce se afla în parcul Mihai Eminescu, suspectele fiind trei tinere însoțite de doi copii minori", au anunțat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.

Echipajul a verificat zona și a identificat grupul la care victima a făcut referire la intersecția străzilor Bobâlna cu Veronica Micle. În urma legitimărilor, au fost identificate A.C.A. și B.A., ambele cu vârsta de 19 ani, precum și P.E.R., de 23 ani, prima dintre acestea recunoscându-și fapta. Telefonul mobil a fost înmânat păgubitei, mai anunță Poliția Locală Ploiești.

Este foarte posibil, însă, ca făptașa să scape basma curată. Și asta deoarece păgubita nu a dorit să depună plângere la Poliția Municipală, cu privire la cele întâmplate, pentru efectuarea de cercetări. 

Joomla SEF URLs by Artio