Un ordin comun emis de ministrul Sănătății și ministrul Afacerilor Interne, care va intra în vigoare de la publicarea în Monitorul Oficial, instituie obligativitatea purtării măștilor de protecție. Documentul stabilește și regulile de utilizarea a acestor mijloace de protecție, dar și pentru ce categorii de persoane nu se vor aplica aceste măsuri.

 

Documentul stabilește că masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei, pe durata stării de alertă. Același ordin precizează, însă, că pot exista și următoarele excepții:

- angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;

- persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

- persoana desfășoară activităţi fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);

- prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

- vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri

- elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare

- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

"Angajatorul sau conducătorul instituției are obligația de a elabora propriile proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei. Medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, iar responsabilul SSM va face instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă", se mai arată în ordinul semnat de cei doi miniștri.

Potrivit specialiștilor, măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. "Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca de protecție trebuie să acopere atât gura cât și nasul și să fie  schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat. Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spațiu special amenajat, preferabil cu capac, operațiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măștilor medicale. Măștile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C și se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă. Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măștilor nemedicale (din material textil). În cazul apariției febrei/tusei/strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (ex: în spațiile deschise, la domiciliu)", mai detaliază un comunicat al MS prevederile aceluiași ordin.

Joomla SEF URLs by Artio