O ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență a fost convocată luni, la Ploiești, pentru analizarea situației provocate de gripă la nivelul municipiului. Autoritățile anunță că, deocamdată, la nivelul unităților de învățământ, nu au fost înregistrate focare.

 

Ședința a fost convocată în prima zi după minivacanța de 4 zile acordată la nivel național, inclusiv din cauza evoluției gripei. Conducerea Primăriei și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Școlar Județean, ai Spitalului Municipal și ai Spitalului de Pediatrie au analizat situația la nivelul localității, Primăria Ploiești punctând faptul că, până la această oră, nu se poate vorbi despre focare de boală, în unitățile de învățământ. "În urma discuțiilor a reieșit că, în prezent, la nivelul unităților școlare ploieștene, nu există focare de gripă, înregistrându-se doar cazuri izolate.  Totuși, ca măsuri de prevenție s-a impus  efectuarea triajului epidemiologic, zilnic, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, precum și raportarea de urgență către instituțiile abilitate (Direcția de Sănătate Publică Prahova, Inspectorat Școlar Județean Prahova, Primăria Municipiului Ploiești) a cazurilor de gripă, confirmate clinic de cadrele medicale, în vederea evaluări concrete a situației și luării măsurilor de prevenție a gripei, care se impun", a comunicat Primăria, în urma ședinței de luni dimineață.

Măsuri speciale au fost implementate și în unitățile sanitare, unde a fost restricționat accesul la pacienții internați și a fost redus programul de vizită. De asemenea, accesul la pacienți este interzis persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie.

Autoritățile acordă o atenție sporită unităților de învățământ, acolo unde boala se poate răspândi rapid, și au cerut notificarea cadrelor didactice, astfel încât acestea să realizeze în rândul copiilor educația sanitară necesară prevenirii contactării și răspândirii gripei.  De asemenea, în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență s-a stabilit afișarea, la nivelul instituțiilor din subordinea Primăriei Municipiului Ploiești și a Consiliului Local Ploiești,  în locurile de acces pentru public, a recomandărilor făcute de specialiști în vederea prevenirii infecțiilor respiratorii și a gripei.

La finalul săptămânii trecute, viceprimarul Cristian Ganea a anunţat că, la nivelul unităţilor de învăţământ din municipiu, au fost confirmate două cazuri de gripă la Creşa nr. 23, unul de la Creşa nr. 10 şi unul la Grădiniţa "Sf. Mihail şi Gavril".

Potrivit unei informări transmise vineri de DSP Prahova, în județ au fost raportate, în perioada 14-20 ianuarie, nu mai puțin de 95 de cazuri de gripă clinică.

Până astăzi, șase prahoveni au murit din cauza gripei.

Joomla SEF URLs by Artio