Pe rețelele de socializare au apărut, de ieri încoace, mesajele mai multor pacienți care acuză clinica MediUrg că speculează momentul și îi obligă pe cei care trec pragul centrului medical să cumpere măști de protecție cu 10 lei bucata. După ce sesizările au fost preluate de presa locală, directorul clinicii a făcut public un punct de vedere în care spune că materialele de protecție puse la dispoziția clienților de centrul medical au fost achiziționate cu "mari eforturi financiare", iar obligativitatea utilizării lor face parte din măsurile pentru limitarea virusului Covid-19.

 

Pacienții care au reclamat situația susțin că este inadmisibil ca prețul să fie de 10 lei pentru o mască, atât timp cât pe piață, în puținele locuri de unde mai pot fi cumpărate, ele pot fi achiziționate cu 5 lei/bucata. Prin urmare, consideră că reprezentanții clinicii speculează momentul, mai ales că măștile de 10 lei sunt vândute, de exemplu, și unora care vin pur și simplu la controalele de Medicina Muncii, prin urmare nu au posibilitatea, măcar, să se adeseze altei clinici.

"Strigator la cer,specula pe fata in sistem medical. O institutie medicala renumita in Ploiesti obliga la intrarea in sediu unde se afla si cabinete medicale individuale plata unei masti de protectie in schimbul 10 lei. Nu se stie daca au drept de comercializare, dar chiar si asa  de la 0.50 lei inainte de criza, 3 lei momentan in orice farmacie binenteles nu se gasesc sa o vinzi pe 10 lei omului la ananghie si disperat de boala, asta da dovada in ce tara traim si cu cine avem de a face chiar si in aceste situati de pandemie. Sper ca cineva sa se sesizeze si sa stopeze aceste ipocrizi de pricopsire peste noapte si jecmaneala a românilor care platim taxe si asigurari de sanatate unui sistem corupt. Rusineee!!!", a scris pe pagina sa de Facebook un ploiștean citat de Telegrama.

În ultimele 24 de ore, și alții au reclamat această situație.

Dr. Cristian Vintilescu, directorul clinicii, a făcut public, joi, un punct de vedere, în urma acestor acuzații:

"In aceasta perioada de risc major de infectie cu noul coronavirus (COVID-19), pentru a proteja pacientii si apartinatorii acestora precum si pentru protectia personalului, Conducerea Clinicii a luat urmatoarele masuri de preventie ca si REGULI PENTRU ACCESUL IN CLINICILE MEDIURG:

> Accesul in Clinica se va face DOAR pe USA PRINCIPALA unde se afla o persoana desemnata, pregatita sa dea informatii utile tuturor;

> Fiecare pacient este rugat sa dea o declaratie pe propria raspundere privind starea de sanatate si circulatia in zone/regiunile rosii sau galbene ale PANDEMIEI cu NOUL CORONAVIRUS;

> Pacientii si apartinatorii vor fi dezinfectati pe maini la intrarea in Clinica si vor primi un formular cu indicatii si informatii privind infectia cu NOUL CORONAVIRUS (COVID-19), modul in care trebuie sa se comporte pentru a nu pune in pericol sanatatea proprie si chiar viata proprie precum si a celor dragi lor;

> Toti cei care intra in Clinica trebuie sa poarte masca de unica folosinta iar, daca nu au una PERSONALA, Clinica le va pune la dispozitie una atat pentru protectia personala cat si a angajatilor nostri; aceste masti sunt obtinute de Clinica cu mari eforturi financiare stiut fiind faptul ca in acest moment in farmacii nu se mai gasesc;

> Se recomanda pastrarea, pe cat posibil, a unei distante de 1-1.5 m fata de persoana cu care se ia contact pentru rezolvarea problemelor medicale precum si fata de ceilalti pacienti si apartinatori;

> Evitati pe cat posibil atingerea cu mana nedezinfectata/nespalata a gurii, nasului sau ochilor;

> Respectati indicatiile personalului nostru medical care este prezent in fiecare zi la munca pentru a va oferi cele mai bune servicii medicale.

Toate aceste masuri exceptionale au fost decise incepand cu data de 16.03.2020, intr-o perioada exceptionala (STARE DE URGENTA NATIONALA) in care milioane de oameni sunt infectati (si zeci de mii au murit deja) cu acest virus necunoscut si fara tratament pana acum".

Punctul de vedere integral al conducerii clinicii poate fi citit pe observatorulph.ro.

Foto: Facebook

Joomla SEF URLs by Artio