CNAS a lăsat 4,5 milioane de români FĂRĂ MEDIC de FAMILIE

Written by Ioana POPA Category: Actual Created: Friday, 05 January 2018 09:56

Decizia CNAS de a nu mai semna acte adiționale pentru primul trimestru din 2018 lasă fără medic de familie 4,5 milioane de români, potrivit cifrelor prezentate de Societatea Națională de Medicina Familiei.


Hotărârea anunțată joi de conducerea Casei (VEZI DETALII) este catalogată drept "iresponsabilă" de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), în condițiile în care, conform legii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are, conform Legii 95, ca principal obiect de activitate, asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.
"Intenţia CNAS de a nu mai continua semnarea actelor adiţionale arată o iresponsabilitate uriaşă faţă de starea sănătate a populaţiei şi o neîndeplinire a obligaţiilor legale pe care le are atribuite de lege! În condiţiile în care casele judeţene de asigurări de sănătate nu au notificat furnizorii de servicii medicale privind intenţia de a nu mai prelungi perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, considerăm că se încalcă grav legea şi arată dispreţ faţă de aproximativ 4,5 milioane de români care au rămas fără medici de familie prin decizia iresponsabilă a CNAS de azi! Acest fapt este cu atât mai grav cu cât această populaţie se regăseşte în anumite judeţe în care oferta de alţi furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primară este foarte redusă! Constatăm, de asemenea, că această măsură este propusă doar pentru segmentul de asistenţă medicală primară care a avut responsabilitatea socială să atragă atenţia asupra abuzurilor realizate de CNAS şi să protesteze public", se arată în comunicatul SNMF.
Reprezentanții medicilor de familie solicită organelor în drept să evalueze care este gradul de semnare a actelor adiţionale în acest moment cu celelalte segmente de asistenţă medicală, susținând că procentul de neîndeplinire a procedurilor de semnare a actelor adiţionale este cu mult mai mic decât la furnizorii de servicii de medicină de familie!
"CNAS încalcă drepturile pacienţilor de a apela la serviciile medicale ale medicului pe care şi l-au ales, ignorând cu bună ştiinţă faptul că relaţia medic-pacient are un caracter care depăşeşte cadrul administrativ coercitiv pe care CNAS înţelege să îl aplice. Acest fapt demonstrează încă odată justeţea demersurilor organizaţiilor noastre şi evidenţiază caracterul totalitar al unui contract care ar trebui să fie în concordanţă cu codul civil precum şi atitudinea totalitară a unor funcţionari care ar trebui să apere interesele pacienţilor şi nu să împiedice o relaţie normală cu medicul de familie ales! Din acest motiv cerem demiterea celor responsabili de această decizie: Ministrul Sănătăţii, Preşedintele CNAS, directorii juridici ai MS şi CNAS", au mai transmis reprezentanții medicilor de familie, al căror demers este susținut și de Colegiul Medicilor din România.
"Colegiul Medicilor din România îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia conflictuală apărută între medicii de familie şi casele de asigurări de sănătate, în urma căreia există riscul ca 25% din populaţia ţării să rămână fără asistenţă medicală primară. CMR face din nou precizarea că susţine revendicările medicilor de familie şi solicită autorităţilor rezolvarea cât mai rapidă, pe cale amiabilă, a situaţiei conflictuale, pentru ca pacienţii să nu aibă de suferit, iar asistenţa medicală primară să se desfăşoare normal. Colegiul Medicilor din România apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a medicilor în exercitarea profesiei. Medicii de familie reprezintă o treime din totalul medicilor din România, iar acţiunile lor pentru debirocratizare şi pentru obţinerea unei finanţări corespunzătoare sunt o cerinţă firească", a transmis CMR.

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.