CNSLR Frăția anunță GREVĂ GENERALĂ. Ce sectoare vor fi afectate

Written by Ioana POPA Category: Actual Created: Thursday, 02 November 2017 11:17

Grevă generală în sectoare de activitate esențiale! Amenințarea vine din partea CNSLR Frăţia, care avertizează asupra efectelor transferării contribuțiilor de la angajat la angajator.


CNSLR Frăţia anunță că începe pregătirea grevei generale, sindicaliștii fiind nemulțumiți de pericolul scăderii salariilor, în principal în mediul privat, pe fondul trecerii contribuțiilor de la angajat la angajator, precum şi de riscul crescut al pierderii de locuri de muncă, ca urmare a acelorași modificări din Codul fiscal.
Sindicaliştii mai acuză imposibilitatea negocierilor sectoriale şi intersectoriale, care generează lipsa unei protecţii reale a angajaţilor, în forma actuală a Legii 62/ 2011, precum şi întârzierea nejustificată a acordării drepturilor salariate pentru angajaţii unor unităţi publice de asistenţă socială şi medico-socială, de peste patru luni, potrivit unui comunicat de presă al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR)- Frăţia.
Potrivit sursei citate, greva generală va fi declanșată în mai multe sectoare de activitate - energie, petrol, gaze; transporturi; lemn şi mobilă; textile şi pielărie; agricultură; sănătate; învăţământ; administraţie publică; chimie; comunicaţii; asistenţă socială -, data protestului urmând să fie anunțată după ce sindicaliștii vor strânge 500.000 de semnături, în favoarea încetării activității.

 

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.