Meteorologii au emis, duminică, trei avertizări cod galben, care vor intra în vigoare în următoarele ore și care vizează cea mai mare parte a țării. Sunt prognozate lapoviță, ninsori, ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.

În Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei sunt anunțate ploi însemnate cantitativ, astfel că în aceste regiuni cantitățile de apă vor depăși, local, 30 l/mp. De asemenea, va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55…75 km/h. Codul galben pentru aceste regiuni intră în vigoare în noaptea de duminică spre luni, la ora 3.00, și rămâne în vigoare până luni seară, la ora 19.00.

Un alt cod galben intră în vigoare, însă, chiar de duminică, la ora 22.00, și va fi valabil până luni, la ora 10.00. Acesta Oltenia, vestul, centrul și nordul Munteniei, unde vor fi semnalate precipitații în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar în dimineața zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviță și ploaie. Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40…50 km/h.

Tot de duminică seară, dar până luni, la ora 22.00, un cod galben este valabil și în Carpații Meridionali și Orientali, Munții Banatului, Moldova, estul și sudul Transilvaniei. Potrivit ANM, în cursul nopții de duminică spre luni (18/19 noiembrie) și pe parcursul zilei de luni (19 noiembrie) temporar va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45…55 km/h, în special în sudul Moldovei.

În plus, meteorologii avertizează că, local și temporar, ninsori cu depunere de strat de zăpadă vor fi și în Transilvania.

Joomla SEF URLs by Artio