Imagini cu un accident violent, produs în Cluj-Napoca, readuc în discuție necesitatea unor reguli privind circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. Aceste vehicule sunt tot mai des întâlnite în trafic, iar Poliţia Rutieră spune că e nevoie de o reglementare mai clară în privinţa lor.

 

Imaginile filmate de o cameră de supraveghere arată cum o tânără de 22 de ani, aflată pe o trotinetă, intră în intersecție fără să se asigure. O mașină, condusă de o șoferiță în vârstă de 33 de ani, care circula regulamentar, o lovește în plin. Fata de pe trotinetă a avut noroc - a scăpat doar cu răni și o sperietură teribilă. În schimb, un accident similiar, produs în urmă cu două săptămâni pe un drum județean din Constanța, s-a soldat cu moartea unei femei. Victima era tot pe o trotinetă electrică, informează Digi 24. În acest context, poliţiştii anunţă că au început deja tratativele pentru modificarea legislaţiei rutiere.

Legislația rutieră în vigoare nu conține prevederi exprese în ce privește circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice, motiv pentru care sunt purtate discuții avansate cu celelalte insituții cu atribuții în vederea reglementării și pentru a fi precizate norme speciale referitoare la circulația acestora”,  declarat Cristian Andrieș comisar șef Direcția Rutieră, citat de Digi 24.

Trotinetele electrice care ating viteza de 25 de kilometri pe oră ar putea să fie asimilate bicicletelor, iar cele mai puternice de atât să fie interzise pe drumurile publice. Așa sună una din variantele de lucru. Până la o decizie definitivă, numărul acestor vehicule crește, la fel și cel al incidentelor în care sunt implicate.

Joomla SEF URLs by Artio