Pentru a trăi într-un mediu curat, prahovenii sunt rugați să folosească sistemul de colectare selectivă a deșeurilor.

Materialele reciclabile sunt hârtie și cartoane, ambalaje plastic, cutii aluminiu și sticlă. Operatorul de salubritate Rosal Ploiești a implementat un program de colectare selectivă şi de familiarizare a populaţiei cu acest sistem, deşeurile fiind colectate pe două fracţii: umedă şi uscată.

Astfel, populaţiei de la gospodăriile individuale şi agenţilor economici li se oferă posibilitatea de a colecta deşeurile menajere, care nu se pot valorifica, separate de deşeurile reciclabile (ex. Hârtie/carton, plastic, metal). Pentru populaţia care locuieşte la blocuri s-au amenajat puncte de colectare a deşeurilor, aşa numitele puncte gospodăreşti, în colectării selective a deşeurilor pe două fracţii: fracţie solidă (hârtie/carton, plastic, metal, sticlă) şi deşeuri fracţie umedă (alte tipuri de deşeuri menajere, nereciclabile).

Programul de colectare selectivă a deșeurilor a fost implementat în următoarele localități din Prahova: Ploiești, Boldeşti Scăieni,  Slănic, Plopeni, Aluniş, Ariceştii Rahtivani, Bărcăneşti, Berceni, Bertea, Blejoi, Bucov, Cocorăştii Colt, Cocorăştii Misli, Cosminele, Dumbrăveşti, Filipeştii de Pădure, Filipeştii de Târg, Floreşti,  Gorgota, Lipăneşti, Măgureni, Măneşti, Olari, Păuleşti, Poienarii Burchii, Puchenii Mari, Scorţeni, Şirna, Ştefeşti, Târgșorul Vechi, Tinosu, Vâlcăneşti, Valea Doftanei şi Vărbilău (P).

Joomla SEF URLs by Artio