Primăria municipiului Ploieşti prin Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă organizează faza municipală a Concursului cu tematică de protecţie civilă, prevenire si intervenţie în situaţii de urgenţă „Cu viaţa mea, apăr viaţa”, destinat elevilor din colegiile, liceele şi grupurile şcolare din oraş.



Concursul va avea loc marţi, 4 mai 2010, orele 10.00, la Sala de Pregătire pentru Protecţie Civilă, situată în str. Mareşal  Averescu nr. 16 (lângă Sala Sporturilor Olimpia).
Competiţia reprezintă o activitate extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul liceal, are caracter educativ şi tehnico-aplicativ, iar la nivelul municipiului Ploieşti se organizează anual de către Secretariatul tehnic al Comitetului municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

Obiectivele concursului sunt următoarele:

- dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar;

- cunoaşterea actelor normative care reglementează activitatea de protecţie civilă în România;

- consolidarea cunoştinţelor despre dezastrele naturale şi tehnologice şi a măsurilor de prevenire, protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă;

- cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte; 

- adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă;

- însuşirea cunoştinţelor de bază privind acordarea primului ajutor;

- cunoaşterea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă;

- avertizarea şi alarmarea în cazul situaţiilor de urgenţă;

- formarea spiritului de solidaritate şi implicarea individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Program de desfăsurare:

-   10.00 – 10.30  - Festivitate de deschidere:

prezentarea locului protecţiei civile în sistemul securităţii naţionale,
prezentarea Regulamentului de desfăşurare a concursului, înscrierea si prezentarea echipajelor participante;

-   10.30 – 11.30  - Desfăşurarea concursului (probă teoretică);
-   11.30 – 12.15  - Prezentarea autospecialei de intervenţie în situaţii de urgenţă S.C. PETROM – OMV
-   12.15 – 13.00  - Festivitate de premiere:

 

  • dezbaterea subiectelor de concurs si prezentarea răspunsurilor corecte;
  • premierea echipajelor participante

    Premierea participanţilor se va face cu ajutorul sponsorilor : S.C. PETROM-OMV, S.C. TIMKEN-ROMÂNIA S.A. şi  S.C. COCA-COLA ROMANIA
Joomla SEF URLs by Artio