Polițiștii rutieri din Prahova continuă, în aceste zile, campaniile pentru combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere. ieri, oamenii legii au urmărit depistarea conducătorilor auto care fac depășiri neregulamentare, iar astăzi sunt cu ochii pe bicicliști.

Acțiunea de vineri a vizat în special traficul pe DN 1, polițiștii curând să depisteze șoferii care fac depășiri neregulamentare. 15 conducători auto au rămas fără permis pentru că au efectuat astfel de manevre. Alți 13 au rămas, temporar, fără dreptul de a mai urca la volan, după ce au comis abateri precum neacordarea de prioritate pietonilor sau șofatul sub influența alcoolului.

Sâmbătă, acțiunile continuă. De această dată, polițiștii caută să-i depisteze pe vitezomani, dar și pe bicicliștii care ies în trafic aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Până la orele prânzului, patru permise de conducere au fost reținute, în cazul unor șoferi depistați la volan deși consumaseră alcool.

Foto: IJP Prahova

Joomla SEF URLs by Artio