Procurorii Mircea Negulescu și Lucian Onea rămân sub control judiciar pentru încă 60 de zile, a anunțat, joi după-amiază, Parchetul General, după audierea de peste zi a celor doi.

 

Magistrații din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat, joi, că au dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, pentru perioada 24 noiembrie 2018  - 22 ianuarie 2019, față de procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu.

În cursul acestei zile, cei doi au fost audiați de procurori (VEZI DETALII).

Comunicatul Parchetului General:

"În continuarea comunicatelor din data 24 mai 2018, 25 iulie 2018 și 27 iulie 2018, de  Biroul de informare şirelaţiipublice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele:

Procurori ai Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în perioada 24 noiembrie 2018 – 22 ianuarie 2019, faţă de inculpaţii:

  -  NEGULESCU MIRCEA, cercetat pentru participație improprie sub forma complicității la favorizarea făptuitorului, prev. de art. 52 Cod penal rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal, și complicitate la represiunea nedreaptă, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 283 alin. 1 Cod penal;

- ONEALUCIAN-GABRIEL,cercetat pentru participație improprie sub forma complicității la favorizarea făptuitorului, prev. de art. 52 Cod penal rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal, represiunea nedreaptă, prev. de art. 283 alin. 1 Cod penal, și cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. 2 Cod penal.

Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie."

Mircea Negulescu este cercetat pentru participație improprie sub forma complicității la favorizarea făptuitorului, prev. de art. 52 Cod penal rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal, și complicitate la represiunea nedreaptă, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 283 alin. 1 Cod penal.

În cazul lui Lucian Onea, fostul procuror - șef al DNA Ploiești, acesta este cercetat pentru participație improprie sub forma complicității la favorizarea făptuitorului, prev. de art. 52 Cod penal rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal, represiunea nedreaptă, prev. de art. 283 alin. 1 Cod penal, și cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. 2 Cod penal.

Faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie".

Joomla SEF URLs by Artio