Autoritățile din Prahova au confirmat, în ultimele 24 de ore, apariția a două noi focare, în județ, unul la un cămin de bătrân, iar altul la Spitalul Municipal  Ploiești (Schuller), acesta din urmă afectând și secțiile dedicate bolnavilor de cancer, una dintre categoriile cele mai expuse riscului de a dezvolta simptome critice, în cazul infectării cu Covid.

 

Direcția de Sănătate Publică Prahova a identificat noi focare la Spitalul Municipal Schuller Ploiești, unde confirmate cu noul coronavirus 17 cadre medicale din secțiile Oncologie (4 persoane), Radioterapie (6), laboratorul de analize medicale (4) și laboratorul de Radioterapie (3). Prefectura a anunțat că personalul medico-sanitar a fost izolat la domiciliu, fiind realizată dezinfecția spațiilor. Activitatea în secțiile respective este asigurată de personalul care nu a fost infectat cu noul coronavirus, în condiții de maximă siguranță.

Un alt focar a fost confirmat, miercuri, la Complexul de Servicii Comunitare Fântânele. Aici au fost testate pozitiv 44 de persoane, dintre care nouă angajați și 35 de bătrâni din rândul beneficiarilor. "Cei din urmă au fost izolați în unitatea medico-socială, fiind monitorizați de un medic specialist. Spațiile au fost dezinfectate", a menționat Prefectura, cu privire la acest caz.

În ultimele 24 de ore, 261 de prahoveni au fost confirmați cu coronavirus (VEZI DETALII).

Joomla SEF URLs by Artio