Cinci asistente ale unei secții din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești  sunt infectate cu coronavirus, trei dintre rezultatele pozitive fiind primite în ultimele 24 de ore.

 

Primul caz a apărut la o asistentă aflată în concediu, care nu intrase în contact cu alte persoane din spital. Cel de-al doilea, însă, o asistentă din aceeaşi secție, a avut mai mulți contacți, inclusiv în rândul colegilor de serviciu (VEZI DETALII).

"La una dintre secțiile Spitalului de Pediatrie din Ploiești au fost identificate, până acum, cinci asistente care prezintă noul coronavirus. Două dintre ele au primit rezultatele la începutul acestei săptămâni, iar celelalte trei se numără printre cei 12 contacți direcți ai primelor două cadre medicale depistate pozitiv. Rezultatele celorlalți contacți au fost negative. În acest caz, Direcția de Sănătate Publică și conducerea unității medicale urmează să ia o decizie privind activitatea secției unde au fost cazurile de infectare cu SARS-CoV-2", a anunțat Prefectura Prahova.

Din informații încă neconfirmate oficial, secția în care a apărut focarul de coronavirus ar fi Pediatrie I.

Joomla SEF URLs by Artio