O nouă raportare alarmantă a fost dat publicității, luni, de autoritățile din Prahova. Numărul cazurilor confirmat a crescut semnificativ, și în ultimele 24 de ore, interval în care noi pacienți au ajuns la Terapie Intensivă, în stare gravă, iar unul dintre cei testați pozitiv zilele trecute s-a stins din viață.

 

Început negru de săptămână, în Prahova, care raportează 17 noi cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus și nu mai puțin de 13 pacienți internați la Terapie Intensivă, din care 11 în stare foarte gravă. De asemenea, încă una dintre persoanele infectate a decedat, în cursul zilei de ieri.

"De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 382 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 12 au decedat, iar 108 au fost declarate vindecate și externate. În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați 13 pacienți (11 sunt ventilați mecanic)", a anunțat Prefectura Prahova.

Potrivit unor surse, cel de-al 12-lea deces din județ a fost înregistrat duminică, pe 28 iunie, la un pacient de 71 de ani internat vineri, pe 26 iunie, și confirmat în aceeași zi cu coronavirus. Acesta suferea de obezitate și insuficiență renală cronică, având în antecedentele medicale și un accident vascular cerebral sechelar.

Joomla SEF URLs by Artio