Pregătirile pentru organizarea alegerilor europarlamentare şi a referendumului pentru justiţie au intrat în linie dreaptă în Prahova. Prefectura a organizat astăzi o conferinţă de presă, în care a prezentat, alături de reprezentanţii Poliţiei, ISU, Jandarmeriei şi Grupării Mobile, principalele măsuri luate până acum şi mobilizarea de forţe pregătită pentru ziua scrutinului. Cu aceeaşi ocazie, IPJ Prahova a anunţat că a primit în această campanie opt sesizări privind încălcarea legii electorale, iar ISU a precizat că în noaptea alegerilor va instala lângă Palatul Administrativ din Ploieşti un număr mare de corturi de campanie, cel puţin opt, cu posibilitatea suplimentării, pentru persoanele care vor veni de la secţiile de vot să aducă buletinele folosite, procesele verbale şi tabletele oferite de autorităţi pe durata procesului electoral.

658.860 de prahoveni au drept de vot, conform ultimelor statistici, şi sunt aşteptaţi duminică la urne. Dintre aceştia, numai în Ploieşti figurează în listele electorale 191.265  de persoane cu drept de vot. Asta, desigur, în varianta oficială, pentru că ultimele rânduri de alegeri europarlamentare au demonstrat un interes scăzut al alegătorilor, cel puţin comparativ cu alegerile locale sau prezidenţiale. Dacă la urne este de aşteptat să nu fie prea mare îmbulzeală, Prefectura Prahova se aşteaptă ca imediat după închiderea procesului electoral şi finalizarea numărărtorilor să fie agitaţie foarte mare la Palatul Administrativ, acolo unde se centralizează toate materialele. Aici trebuie să ajungă preşedinţii secţiilor de votare, câte un membru din comisie, persoanele care folosesc tabletele conectate la sistemul informatic şi jandarmii sau poliţiştii care asigură paza transportului. În total, vor fi peste 3.000 de oameni, iar conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova a anunţat că va crea o aşa-zisă "zonă tampon" aproape de clădirea administraţiei judeţene şi se vor da bonuri de ordine. Ca să nu stea lumea în frig, ISU Prahova urmează să amplaseze aici o parte din cele circa 30 de corturi de campanie pe care le are în dotare. "În noaptea de 26 spre 27 vor veni aproximativ 3.000 de persoane la Palatul Administrativ. Practic, de la fiecare secţie de vot vor fi preşedintele, un membru, operatorul tabletei şi un lucrător MAI care asigură paza transportului. Am luat foarte multe măsuri pentru fluidizare. Tocmai de aceea, din cadrul Prefecturii vor lucra peste 50 de persoane, alături de reprezentanţi de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia de Statistică, Biroul Electoral şi alte structuri ale MAI. Ne pregătim pentru ca timpul petrecut aici de cei care vin cu buletinele de vot şi procesele-verbale să fie cât mai scurt, iar disconfortul cât mai mic posibil", a declarat Mădălina Lupea, prefectul judeţului Prahova.

Pe durata procesului electoral, vor fi la datorie peste 1.100 de jandarmi, peste 620 de poliţişti, 260 de lucrători ISU, plus reprezentanţi de la Şcoala de Poliţie din Câmpina, Şcoala de Pompieri din Boldeşti şi serviciile Permise şi Paşapoarte din subordinea Prefecturii Prahova. În total, vorbim despre mai bine de 2.000 de persoane din partea structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

În judeţ vor exista 623 de secţii de votare, organizate în 493 de clădiri publice, a mai anunţat astăzi prefectul de Prahova, Mădălina Lupea. Nu mai puţin de 545 de secţii funcţionează în incinta unor unităţi de învăţământ. Instituţiile din subordinea MAI au pregătit şi un plan pentru asigurarea ordinii publice la toate secţiile, 181 dintre acestea fiind repartizate în sarcina Inspectoratului de Poliţie în ziua alegerilor, 204 la Jandarmerie şi 238 către alte structuri, inclusiv Şcoala de Poliţie şi Şcoala de Pompieri.

IPJ Prahova a anunţat că în perioada campaniei electorale a primit 10 sesizări, dintre care două - vizând înscrierea unui decedat pe lista electorală, respectiv o cerere de recuzare a unui membru dintr-o secţie de vot - s-au dovedit a fi de competenţa altor instituţii. Celelalte opt sesizări au vizat în special nerespectarea legislaţiei privind afişajul electoral, mai exact dimensiunea afişelor, iar în cinci dintre cazuri autorii au fost identificaţi şi sancţionaţi contravenţional, a mai anunţat astăzi Poliţia Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio