Consiliul Superior al Magistraturii a respins, luni, solicitările înaintate de Parchetul General, privind  încuviinţarea arestării lui Mircea Negulescu, fost procuror al DNA Ploiești, şi Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești.

Solicitarea în acest sens a fost înaintată luni Secției de Procurori a CSM de Adina Florea, procuror-șef adjunct al Secţiei de investigare a magistraţilor și propunerea transmisă la Cotroceni de Tudorel Toader, pentru preluarea conducerii DIrecției Naționale Anticorupție. Cererea a fost înaintată în dosarul în care cei doi procurori sunt cercetați pentru mai multe fapte, între care și constituire de grup infracțional organizat (VEZI DETALII).

Mircea Negulescu este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual,complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor justiției,trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Fostul său șef de la DNA Ploiești, Lucian Onea, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals,divulgarea informațiilor secrete de stat, abuz în serviciu,instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată", a anunțat, luni, Parchetul General.

Marți, CSM dezbate cererea șefului interimar al DNA, Călin Nistor, de a-l revoca pe Lucian Onea. Joi, Nistor a solicitat avizul CSM pentru revocarea lui Onea din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Tot atunci, Nistor a cerut încetarea activității pentru trei procurori ai DNA Ploiești, dar vineri CSM a decis acest lucru chiar la cererea magistraților vizați.

În cauza în care sunt cercetați Mircea Negulescu și Lucian Onea s-a dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de alți trei procurori, dar și față de trei ofițeri de poliție judiciară de la DNA Ploiești, cei șase având calitate de suspecți.

Joomla SEF URLs by Artio