Ministerul Educației a anunțat primele date oficiale privind organizarea campaniei de vaccinare anti-Covid a angajaților din unitățile de învățământ preuniversitar și universitar.

 

Documentul trimis Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) cuprinde datele necesare demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământ în centre dedicate (prin organizarea de echipe mobile).

“Numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324, iar numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622”, a anunțat Ministerul Educației.

Datele transmise către CNCAV se referă la necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă și județe, dar includ și lista celor 42 de locații destinate procesului de vaccinare a personalului din învățământul preuniversitar (personal din creșe și grădinițe, personalul didactic din învățământul primar, gimnazial, liceal), precum și lista persoanelor de contact responsabile (inspectori școlari generali). De asemenea, a fost întocmită o listă cu 20 de locații, pe fiecare centru universitar, destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învățământul universitar.

Joomla SEF URLs by Artio