Aeroclubul României organizează, în cele 16 aerodromuri din țară, inclusiv la Strejnic, cursuri gratuite de planorism, pilotaj și parașutism, pentru tinerii cu vârste între 16 și 23 de ani.

Înscrierile vor avea loc în perioada 14 ianuarie - 8 februarie, cursanții având posibilitatea să opteze pentru cursuri gratuite de planorism, paraşutism sau pilotare avioane ultraușoare, a anunțat directorul Aeroclubului României, pilotul George Rotaru.

"Pentru cei care au vârsta de maxim 23 de ani, împliniţi, cursurile sunt gratuite. Sistemul este acelaşi de zeci de ani, se parcurg cursurile, se dau examene din acestea, şi primii 10-25, în ordinea mediilor realizate, obţin un loc gratuit pentru a efectua pregătirea în zbor la planorism, paraşutism sau avioane ultraușoare. La paraşutism se dau şi probe de pregătire fizică. După obţinerea licenţei, cei care prezintă aptitudini pentru sporturile aeronautice, îşi continuă pregătirea gratuită în loturile judeţene în vederea participării la competiţiile judeţene, naţionale şi chiar internaţionale. Cei mai buni în activitatea de planorism sau cea cu aeronave ultraușoare pot obţine un curs gratuit de PPL şi pot ajunge să realizeze zboruri acrobatice cu avionul.  Cu multă seriozitate şi timp alocat acestui sport, orice tânăr poate ajunge în câţiva ani de zile în loturile naţionale de paraşutism, planorism, avioane ultraușoare sau avioane uşoare. Membrii noştri pot deveni instructori sau îşi pot continua pe cont propriu pregătirea pentru a deveni piloţi pe alte categorii de aeronave mai mari", a explicat acesta.

Aeroclubul dispune, în prezent, pentru pregătirea tinerilor elevi şi a sportivilor, de o flotă formată din 80 de planoare, 8 avioane ultraușoare, 45 de avioane de şcoală, antrenament, acrobaţie, tractare planoare şi lansări paraşutişti precum şi 170 de paraşute.

"În zilele următoare vom face publice mai multe detalii tehnice privind înscrierile şi desfăşurarea cursurilor. Nu ezitaţi să contactaţi aerocluburile din zona dumneavoastră, am prefera în perioada sărbătorilor pe e-mail", a mai anunțat George Rotaru.

Cele 16 aerodromuri incluse în program sunt:

Foto: Aeroclubul României

Joomla SEF URLs by Artio