Dacă dai muzica tare riști să ajungi la... închisoare! Gălăgioșii de la bloc intră în registrul penal

Written by Ioana POPA Category: Actual Created: Friday, 03 November 2017 07:15

Ministerul Afacerilor Interne vrea să asigure transparentizarea procedurilor de intervenție ale polițiștilor, iar în acest sens a inițiat un proiect pentru modificarea legii pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

 

Noile prevederi au fost lansate în dezbatere publică și au ca scop principal asigurarea unui echilibru real între ceea ce înseamnă consolidarea autorității și a protecției polițistului și drepturile și libertățile cetățenești, fapt pentru care în proiect sunt menționate explicit drepturile cetățenilor în timpul acestor interacțiuni cu Poliția. "Nevoia acestor schimbări legislative reprezintă răspunsul instituțional la o realitate socială, reflectată în creșterea numărului de agresiuni îndreptate împotriva personalului MAI. Cele mai frecvente proceduri care privesc direct interacțiunea cu cetățenii - legitimarea, încătușarea, conducerea la sediul poliției - se introduc în Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, pentru a fi cunoscute de toți cetățenii și pentru a elimina arbitrariul, subiectivismul și comportamentul abuziv. Cetățeanul va cunoaște care îi sunt drepturile, căror obligații trebuie să se conformeze, precum și care sunt limitele de acțiune ale polițistului. Prin proiectul de lege supus dezbaterii publice se stabilește și dreptul polițistului de a solicita oricărei persoane care face obiectul unor măsuri polițienești, să renunțe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care exclude săvârșirea unei acțiuni violente", explică reprezentanții MAI.
Printre altele, modificările se referă și la pedepse dure aplicate scandalagiilor și locatarilor care obișnuiesc să-și terorizeze vecinii. "Fapta persoanei care, fiind avertizată să înceteze activitățile contravenționale prevăzute la art.2 pct. 25 (tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă - n.r.), 26 (tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora - n.r.) sau 27 (organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban - n.r.), continuă să săvârșească aceste activități şi prin aceasta tulbură folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani", se arată în proiectul de lege.
"Totodată se introduc trei noi infracțiuni pentru împiedicarea polițistului să-și exercite obligațiile de serviciu (se întâmplă frecvent ca în timp ce polițistul interacționează cu o persoană în cadrul unei proceduri polițienești, alte persoane de pe margine intervin și obstrucționează acțiunea polițistului în aplicarea legii. Aceste persoane vor putea fi sancționate în registrul penal), pentru expresii ori gesturi jignitoare sau obscene adresate polițistului și pentru continuarea săvârșirii unor fapte prin care se tulbură folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil (se întâmplă ca în cazul scandalurilor sau petrecerilor din blocuri sau din proximitatea imobilelor polițiștii să intervină la cererea vecinilor/locatarilor iar măsura pe care o iau – avertisment sau amendă contravențională – să fie ignorată după plecarea acestora de la fața locului. Dacă acțiunea care a impus intervenția polițiștilor continuă, la o a doua sesizare a cetățenilor trebuie să intervină o răspundere mai drastică, din sfera penală față de cei care au provocat respectiva tulburare a folosinței imobilului)", detaliază comunicatul MAI.
Foto ilustrație

Contact

Pentru sesizări și ponturi, scrie-ne la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., pe pagina de FACEBOOK a publicației, TWITTER sau GOOGLE PLUS.