Ministerul Educației Naționale a prezentat, sâmbătă dimineață, raportul în baza rezultatelor înregistrate anul acesta, la simularea Evaluării Naționale organizate la clasele a VII -a și a VIII-a. Cifrele sunt de-a dreptul alarmante. La Matematică, doar aproximativ 40% dintre candidați a luat note peste 5, în timp, la Limba română, pragul a fost atins de mai puțin de 70% dintre candidați.

Simularea a avut loc în perioada 11-13 martie, la ea participând, în premieră, și elevi de clasa a VII-a. Pentru colegii lor, din ultimul an de gimnaziu, acesta a fost ultimul test înaintea Evaluării Naționale din vară, în funcție de care vor fi admiși la liceu.

Au participat la toate probele 164.264 de elevi de clasa a VIII-a (din totalul celor 175.463 de elevi înscriși în clasa a VIII-a), respectiv 168.108 elevi de clasa a VII-a (din totalul celor 182.207 elevi înscriși în clasa a VIII-a), a anunțat, sâmbătă, Ministerul Educației.

Potrivit sursei citate, la simularea susținută de elevii claselor a VIII-a, 87.225 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 53,1% dintre elevii prezenți la toate probele (164.264), procent superior celui înregistrat anul trecut (47%). Pe tranşe de medii, se înregistrează 23.176 de medii între 5 şi 5,99, 22.366 de medii între 6 şi 6,99, 19.734 de medii între 7 şi 7,99, 15.330 de medii între 8 şi 8,99, 6.591 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 28 de medii 10. În privința disciplinelor de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 69,1% (63,1% în 2018) la Limba şi literatura română, respectiv de 39,4%(33,1% în 2018) la Matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, 85,9%(82,6% în 2018) din elevii prezenți au primit note peste 5.

16 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

La clasa a VII-a, 88.117 elevi, adică 52,4%  din cei 168.108 elevi prezenți la toate probele au avut medii mai mari sau egale cu 5.

Au fost înregistrate 29.039 de medii între 5 şi 5,99, 26.276 de medii între 6 şi 6,99, 19.352 de medii între 7 şi 7,99, 10.586 de medii între 8 şi 8,99, 2.852 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 12 medii 10.
Pe discipline, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 64,2% la Limba şi literatura română, 42,8% la Matematică și 76% la Limba şi literatura maternă.

Și la acest nivel, 15 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

"Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog", au mai precizat reprezentanții MEN.

„Nu aş putea să spun că sunt mulţumitoare rezultatele, dacă acestea ar fi fost rezultatele de evaluare de la clasa a VIII-a, sigur cei de la clasa a VII-a mai au un an de zile, au promovat 52%, ceea ce mie mi se pare că e nemulţumitor şi când spun că au promovat spun că au luat note note mai mari de 5. Anul trecut, procentul a fost comparabil. Şi rezultatele de la evaluarea de la clasa a opta au fost teribil de nemulţumitoare, deci e un semnal de alarmă pe care nu vreau să-l ţin ascuns, vreau să vorbim public despre acest semnal de alarmă pentru că mai este timp să remediem lacunele pe care le-a înregistrat fiecare elev”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Digi 24, în urma anunțării rezultatelor simulării organizate a gimnaziu.

Joomla SEF URLs by Artio