Procurorii anticorupție de la Ploiești au anunțat trimiterea în judecată a Andei Macovei, șef al Direcșiei IT din cadrul ANAF, în prezent aflată în arest la domiciliu, în dosarul în care aceasta este acuzată de luare de mită.

Anchetatorii susțin că Ancuța Anda Macovei, la data faptei director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, iar în prezent director suspendat al aceleiași structuri din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), "a pretins, pentru sine și pentru o altă persoană din conducerea instituției, de la reprezentanții a două societăți comerciale, un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanță software pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitație astfel încât să fie câștigată de o asociere din care făceau parte și cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor și efectuarea plăților aferente".
Din suma cerută, inculpata Macovei Ancuța Anda ar fi primit, în perioada 2010 - 2014, pentru sine și pentru cealaltă persoană, suma totală de 1.054.721 euro (care include și contravaloarea unei deplasări în SUA și alte bunuri materiale de valoare), se arată în comunicatul DNA. În același context, inculpata ar mai fi primit și alte 14 bunuri materiale evaluate la 4.300 euro și 22.502 lei.
DNA Ploiești anunță că în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile deținute de inculpata Macovei Ancuța Anda, respectiv, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deschise pe numele aceleiași inculpate, până la concurența sumelor de 1.054.721 euro, respectiv 4.300 euro și 22.502 lei ce reprezintă contravaloarea bunurilor materiale primite în contextul de mai sus.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Joomla SEF URLs by Artio