Un accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc luni, în jurul orei 21.30, în apropiere de Ploiești, pe breteaua care face legătura între DN 72 și DN 1.

 

Evenimentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, au stabilit polițiștii, după primele cercetări. De vină ar fi fost un șofer de 41 de ani, care a intrat cu mașina într-un autoturism în care se aflau cinci persoane.

Șase victime, inclusiv o fată de 13 ani și un băiat de 4 ani, au fost transportate la spital, au precizat reprezentanții ISU Prahova. Inspectoratul a trimis la fața locului pompieri, pentru asigurarea zonei, dar și două echipaje Smurd.

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio