Numărul focarelor de pestă porcină africană a urcat la 48, după ce, în ultimele zile, au fost confirmate încă 6. Autorităţile s-au reunit miercuri în şedinţă, pentru aprobarea noilor planuri de măsuri, şi au anunţat o nouă serie de "ucidere preventivă" a porcilor din gospodării, în două sate din sudul judeţului.

 

Centrul Local de Combatere a Bolilor Prahova s-a reunit astăzi în ședință, pentru a aproba patru planuri de măsuri privind combatarea unor focare de pestă porcină africană, confirmate recent pe raza județului nostru, în comuna Poienarii Burchii, sat Poienarii Burchii (1 porc domestic), comuna Olari, sat Olarii Vechi (3 porci domestici din trei gospodării), comuna Puchenii Mari, sat Puchenii Moșneni (1 porc domestic) și un focar la un porc mistreț pe fondul de vânătoare 11 Gherghita de pe raza comunei Balta Doamnei, a anunţat astăzi Prefectura Prahova, într-un comunicat de presă.

"Aplicarea planului de măsuri se va face și în exploatațiile nonprofesionale în care apar focare secundare de pestă porcină africană, cu informarea CLCB Prahova. Până în acest moment, în județul Prahova au fost confirmate 39 de focare de pestă porcină africană la porci domestici și încă 9 focare la porci mistreți, pe fonduri de vânătoare. În ceea ce privește măsura uciderii preventive a porcilor domestici hotărâtă în cadrul ședinței, în Olarii Vechi și Puchenii Moșneni, DSVSA Prahova va face o analiză de risc în urma căreia se vor stabili zonele (străzile) în care se va aplica uciderea preventivă, în funcție de gospodăriile cu porci existente", se mai arată în comunicat.

"Și pe această cale atragem atenția cetățenilor care cresc suine în gospodărie, să anunțe medicul veterinar din localitate îndată ce constată că animalele sunt apatice, nu mai mănâncă, beau multă apă, au febră mare, au scaune diareice și zac", a mai transmis Prefectura Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio