alina bica elena udreaElena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Biroul Interpol din Costa Rica, informează Organismul de Investigaţii Judiciare din Costa Rica citat de publicația locală Semanario Universidad.

 

Elena Udrea, acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost reţinută pe stradă, la ora locală 10:00, iar Alina Bica, acuzată de luare de mită şi corupţie, a fost reţinută tot pe stradă, patru ore mai târziu. Acţiunea a fost realizată în colaborare cu Direcţia de Informaţii şi de Securitate Naţională. Ambele aveau alertă roşie în baza de date Interpol, precizează instituţia.

 

Udrea și Bica vor fi prezentate Tribunalului din San Jose, împotriva lor putând fi decise măsuri preventive până când autorităţile pentru migraţie vor decide dacă le vor acorda statut de refugiat, aşa cum au solicitat.

Fost ministru al Turismului, Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul "Gala Bute" şi se află în Costa Rica din luna februarie, fiind dată în urmărire.

Trimisă în judecată alături de Dan Andronic, în dosarul Hidroelectrica, pentru trafic de influență și spălare de bani

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis luni instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica, în care fostul ministru, care se află în Costa Rica, este trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de Dan Andronic.

În acest dosar, Elena Udrea şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în 20 decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, respectiv mărturie mincinoasă, Elena Udrea fiind acuzată că a cerut cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu pentru ca în schimb să intervină pentru menţinerea contractului între Hidrolectrica şi firma acestuia.

Joomla SEF URLs by Artio