Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti organizează în 2019 ediţia a şasea a Festivalului de Film Ecologic pentru Elevi, tema din acest an fiind legată de poluarea aerului. Elevii interesaţi se pot înscrie în competiţie până pe 30 mai, iar premierea câştigătorilor e programată pe data de 5 iunie.

"Schimbările climatice au devenit «știrea zilei» pe toate canalele de media. Aproape că ne-au luat prin surprindere, deși semnale în această privință au fost comunicate în ultima vreme.Trăim momente în care trebuie să luăm decizii care să permită adaptarea la noile tipare ale climei. Urmărind concluziile oamenilor de știință, în ceea ce privește modul în care putem interveni pentru diminuarea efectelor, trebuie să ne adaptăm obiceiurile de consum vizând reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Dezvoltarea sustenabilă poate limita efectele schimbărilor climatice numai prin redefinirea obiceiurilor de consum bazate pe reducerea impactului asupra mediului. Consumul rațional al resurselor este primul pas pentru limitarea acestor emisii de dioxid de carbon", au transmis organizatorii competiţiei, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

"Tema Zilei Mondiale a Mediului 2019 este poluarea aerului (#BeatAirPollution). Aceasta este o oportunitate de analiză a modului în care putem schimba obiceiurile noastre, de zi cu zi, pentru reducerea poluării aerului odată cu diminuarea contribuțieinoastre la încălzirea globală șidiminuarea efectelor asupra sănătății noastre", au mai anunţat reprezentanţii RASP Ploieşti, care au precizat şi calendarul competiţiei:
15 mai – 30 mai – înscrierea elevilor participanți;
29 mai – 31 mai – transmiterea filmelor;
31 mai – 4 iunie – evaluarea filmelor;
5 iunie – Premierea filmelor declarate câștigătoare.

"Este important ca fiecare dintre noi să înțeleagă că toate activitățile urbane care au favorizat expansiunea și accesul la oportunitățile vieții urbane generează și disconfort prin dezavantaje colaterale. Transporturile, consumul de energie electrică/termică, precum și consumul de resurse neregenerabile sunt sursele pricipale de emisii de gaze cu efect de seră", se mai arată în comunicat.

Joomla SEF URLs by Artio