Parchetul General a anunțat, miercuri, că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a trimis înjudecată dosarul în care fostul procuror Mircea Negulescu este acuzat de cercetare abuzivă,  influențarea declarațiilor martorilor și  participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.

 

Dosarul a fost trimis instanței marți, pe 16 iunie.

"În urma probatoriului administrat s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obținerea unui denunț de la o persoană deja cercetată în același dosar și consemnarea de declarații nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acțiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât și cu identitate reală, să dea declarații mincinoase, totul în scopul de a proba existența unor fapte de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor și de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare", potrivit comunicatului Parchetului General.

Mircea Negulescu a fost exclus din magistratură anul trecut.

Procurorul și fost său șef de la DNA Ploiești, Lucian Onea, au fost trimiși în judecată, în vara lui 2019, într-un alt dosar în care Negulescu este acuzat de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Foto: tvr.ro

Joomla SEF URLs by Artio