Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o informare care anunță ploi abundente și chiar vijelii, până miercuri dimineață.

Fenomenele descrise în textul atenționări sunt mai degrabă unele specifice lunilor de vară. Meteorologii anunță furtuni, iar din prognoză nu lipsesc aversele, descărcările electrice și vijeliile.

"Temporar va ploua, la început în jumătatea de vest a țării, apoi mai ales în regiunile estice, sudice și centrale. Ploile vor avea și caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi în după-amiaza zilei de luni (12 martie) și în noaptea de luni spre marți (12/13 martie). La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat, mai ales în Oltenia, Banat, Transilvania și Moldova, precum și în zona montană, 30...35 l/mp" se arată în textul avertizării. Aceasta intră în vigoare luni, la ora 16.00, și este valabilă până miercuri, la ora 8.00.

Joomla SEF URLs by Artio