Cinci descinderi au loc, miercuri dimineață, în localitățile prahovene Scorțeni, Cocorăștii Mislii și Blejoi. Mai multe persoane vor fi conduse la audieri.

 

perchezițiile sunt efectuate de polițiștii din Ploiești și vizează inclusiv un parc petrolier și sediul unei societăți comerciale. De asemenea, oamenii legii au descins și la locuințele unor indivizi bănuiți de furt calificat de produse petroliere.

IJP Prahova informează că, "în perioada mai-iulie, persoanele bănuite ar fi sustras, pe timpul nopții, produse petroliere din incinta unor parcuri petroliere. Ulterior, acestea ar fi fost utilizate fie pentru consum propriu, fie comercializate către terțe persoane. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ 10.000 de lei".

Un mandat de aducere va fi pus în executare și alte 4 persoane urmează să fie aduse la sediul poliției pentru audiere.

Acțiunea de miercuri dimineață se derulează cu sprijinul jandarmilor și beneficiază de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Foto: IJP Prahova

Joomla SEF URLs by Artio