O persoană și-a pierdut viața și alta a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă, după impactul între două mașini cauzate, se pare un șofer care nu s-ar fi asigurat la efectuarea virajului la stânga.

 

ISU Prahova a anunțat că trei persoane se aflau în mașinile implicate. Șoferul uneia dintre ele, un bărbat de 41 de ani, a scăpat ca prin minune, fără leziuni, și a refuzat examinarea medicală.

Conducătorul auto aflat la volanul celei de-a doua mașini, un bărbat de 86 de ani, a fost găsit însă încarcerat, în stop cardio-respirator. După zeci de minute în care manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, medicii au declarat decesul.

În aceeași mașină s-a aflat și o femeie, în vârstă de 84 de ani, care a fost rănită. Aceasta a fost transportată la spital cu traumatism cranio-cerebral și traumatism la mâna dreaptă.

Polițiștii au stabilit, din primele cercetări, că impactul s-ar fi produs din cauza șoferului de 86 de ani. Acesta venea dinspre Brașov, iar în zona Cornu ar fi încercat să efectueze virajul la stânga, fără să se asigure. În acel moment, autovehiculul său a intrat în coliziune cu a doua mașină, care circula regulamentar, pe sensul dinspre Ploiești.

Foto: IJP Prahova

Joomla SEF URLs by Artio