Două noi centre de vaccinare anti-Covid vor funcționa la Ploiești de miercuri, 24 februarie, în acestea urmând să fie imunizați angajați din creșe, școli, grădinițe și din învățământul universitar.

 

Un centru a fost amenajat în cabinetul medical al Universității Petrol Gaze - Bld. București, nr. 39, Corp Clădire C3, Ploiești. Aici, imunizarea se va face cu ser Pfizer/ BioNTech, pentru persoanele de 56 de ani și peste. Al doilea centru va funcționa în clădirea CAR (incinta Casei Corpului Didactic) din str. Democrației, nr. 35, Ploiești. Acest centru va folosi vaccin AstraZeneca, pentru persoanele cu vârste între 18 și 55 de ani (inclusiv).

“Vaccinarea personalului din creșe și unități de învățământ preuniversitar și universitar, în cadrul acestei campanii, se realizează fără programare în platforma existentă la nivel national. În urma imunizării, cadrele didactice și ceilalți angajați din domeniu vor fi înregistrați în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și li se va elibera o adeverință de vaccinare.

Pentru buna desfășurare a acestui demers, angajatorii au avut de întocmit liste nominale cu persoanele eligibile care doresc să se vaccineze, pe cele două categorii de vârstă. Din mediul preuniversitar s-au înscris aproape 320 de angajați și 125 din învățământul universitar.

Imunizarea în cele două centre este asigurată de echipe mobile. Zilnic, vor putea fi vaccinate maximum 60 de persoane în fiecare dintre cele două locații amintite mai sus”, a anunțat Prefectura Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio