Update ora 8.30

IJP Prahova anunță că, la această oră, situația pe drumurile naționale din județ se prezintă astfel:

* DN 1 - ninge, carosabil negru, umed, trafic normal, se acționează cu material antiderapant;

* DN 1A

- între Văleni și Măneciu ninge viscolit, zăpadă frământată 1 cm, se acționează cu material antiderapant;

- între Măneciu și Cheia ninge, carosabilul este acoperit cu zăpadă frământată 0-2 cm, se acționează cu material antiderapant.

* DN 1B și DN 1D - ninge, carosabil negru, se acționează cu material antiderapant.

________________

Ninsoarea din ultimele ore a acoperit drumurile naționale din județ cu un strat de zăpadă frământată, în ciuda intervenției permanente pentru deszăpezire. Vineri, la ora 6.00, se circula în condiții de iarnă pe DN 1, DN 1A, DN 1B și DN 1D, dar fără a fi înregistrate probleme deosebite.

Poliția Prahova a transmis situația circulaţiei pe drumurile naționale, la ora 6.00, pe raza județului:

* DN 1: ninge, carosabilul este acoperit pe alocuri cu strat de zăpadă frământată de 1 - 2 cm;

* DN 1 A:

- ninge de la km 90  (Blejoi) la km 130 (Măneciu), iar carosabilul este umed, pe alocuri acoperit cu zăpadă frământată de 1 - 2 cm;

- ninge viscolit între km 130 și km 160 (Cheia), carosabilul este acoperit cu zăpadă frământată de 2 - 3 cm;

* DN 1B: ninge ușor, carosabil umed, pe alocuri acoperit cu zăpadă frământată de 1 - 3 cm;

* DN 1D: ninge ușor, carosabil umed, pe alocuri acoperit cu zăpadă frământată de 1 - 3 cm

Poliția a anunțat că nu au fost înregistrate probleme deosebite peste noapte și că s-a acționat permanent pentru curățarea carosabilului.

Sursa citată menționează că, la acest moment, traficul este redus și se circulă în condiții de iarnă.

Singurul drum închis în Prahova este DC 134 din Sinaia, cel care duce spre Cota 1400 (VEZI DETALII). 

Foto ilustrație

Joomla SEF URLs by Artio