Pandemia Covid-19 a schimbat fundamental modul de viață al fiecăruia dintre noi. Ne-am trezit cu toții, de pe o zi pe alta, în imposibilitatea de a ne mai deplasa, în situația de a rămâne izolați în case.

 

Chiar dacă întreținerea stării de sănătate este de o importanță vitală, majoritatea dintre noi au evitat să frecventeze locuri aglomerate.

Cel mai mult au avut de suferit pacienții care erau în decursul unor tratamente, suferinzii de boli cronice etc. Brusc, aceștia s-au văzut în imposibilitatea de a mai putea fi consultați au tratați de către medici.

Cumva de așteptat, medicii sunt primii care au început să caute și să găsească soluții pentru depășirea aceste bariere aparent insurmontabile.

Soluția cea mai eficientă identificată de către multe centre medicale, clinici sau spitale a fost interacțiunea on-line cu pacienții.

Conceptul de consultații medicale la distanță nu este unul nou. El a intrat pe piața europeană și pe cea românească în urmă cu câțiva ani, însă doar în câteva țări el a fost implementat ca proiect național.

În România, pandemia COVID 19 a fost cea care a impulsionat în special mediul privat să vină cu soluții pentru a putea interacționa cu pacienții. Spitalele private și clinicile medicale mari au fost cele care au aplicat pentru prima dată, la începutul lunii aprilie 2020, sisteme de comunicare on-line.

Sistemul este unul extrem de simplu și a fost preluat după modele funcționale în occident. Pacientul intră pe platforma de programare a consultațiilor, fie că este una proprie a clinicii sau un site specializat, cum este https://consultatia.ro/, și alege o categorie de servicii medicale sau direct un specialist.

Consultă calendarul cu disponibilitatea medicului, își face o programare, achită contravaloarea și este programat la discuția cu medicul.

Comunicarea între medic și pacient are loc prin mai multe modalități: audio, video sau în sistem chat. Cele mai multe consultații on-line în timpul celor trei luni de auto-izolare au fost, însă, consultațiile video. Asta deoarece pacientul are nevoie de interacțiunea vizuală cu medicul.

Județul Prahova se află printre pionierii sistemelor de consultații medicale la distanță în perioada pandemiei.

O idee a doctorului Alin Scarlat, managerul Spitalul AS Medica Bucov, venită din nevoia de a fi aproape de pacienți, indiferent de locul în care aceștia se află, s-a concretizat în proiectul www.consultatia.ro, primul site de consultații medicale online din Prahova.

Pe această platformă puteți apela la opiniile medicale avizate ale specialiștilor Spitalului AS Medica, printre care și fondatorul acestuia, medicul Alin Scarlat.

Consultatia.ro oferă posibilitatea de a vă alege un interval orar într-o zi anume, în funcție de programul medicului ales, informațiile privind disponibilitatea fiind actualizate în timp real, astfel încât nu vă veți afla vreodată în situația de a vă solicita o programare și de a primi răspuns că medicul este ocupat.

Comunicarea este făcută prin intermediul celor mai noi și sigure tehnologii în materie de comunicații online, furnizate de unul dintre liderii globali în telecomunicații: Cisco.

Plățile efectuate prin intermediul platformei Consultatia.ro sunt securizate și operate de unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața sistemelor de plăți din România: PayU.

Pentru a vă programa la unul dintre medicii prezenți pe platformă este suficient să accesați https://consultatia.ro/ și să urmați câțiva pași simpli.

(P)

consultatia ro1

Joomla SEF URLs by Artio