Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din 16 județe au decis, în ultimele zile, să instituie obligativitatea purtării măștii de protecție și în spații deschise aglomerate, în anumite intervale orare. Măsura se aplică, de la 1 august, inclusiv în Prahova și Constanța, zone pline de turiști în această perioadă, iar astăzi ar putea fi extinsă, prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

 

Autorităţile din Prahova au decis ca masca de protecţie să fie purtată, în mod obligatoriu, în spaţii publice exterioare. Decizia este valabilă pentru toţi care locuiesc sau tranzitează judeţul, cu excepţia copiilor cu vârste sub cinci ani, în intervale orare 07.00-11.00 şi 15.00-23.00. CJSU Prahova a decis ca purtarea măștii de protecție să fie obligatorie în piețe, târguri, zone de așteptare (stații, peroane), zonele în care au loc serbări publice sau pelerinaje, respectiv în exteriorul obiectivelor turistice.

Și cei care ajuns pe litoral vor fi obligați, de astăzi, să poarte mai mult masca de protecție. Măsura este obligatorie în Constanța în locurile aglomerate din staţiuni, în intervalul 18.00 - 24.00, potrivit unei decizii a CJSU. Concret, aceasta se aplică și în spaţii deschise, unde se formează aglomerări, cum sunt pieţe, târguri, staţii de autobuz, peroanele gărilor şi curţile bisericilor.

Lista județelor în care au fost luate astfel de decizii este completată de Argeș, Arad, Buzău, Botoșani, Galați, Gorj, Iași, Giurgiu, Călărași, Brașov, Dâmbovița, Satu Mare și Vrancea.

În aceste două ultime județe, la nivel județean a fost instituită și obligativitatea închiderii teraselor, cluburilor și a jocurilor de noroc după ora 23.00.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că sâmbătă va avea loc o nouă ședință a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă unde vor fi stabilite și alte zone din țară unde localurile vor fi închise la ora 23.00.  ”Sunt discuţii, inclusiv pentru limitarea programului la anumite activităţi - terase cluburi, baruri, locuri unde se poate dansa. Nu se referă doar la litoral, ci la mai multe zone”, a declarat Raed Arafat, vineri seară, la un post central de știri.

 

Foto: signalhfx.ca

Joomla SEF URLs by Artio